HomeArbitrajDespre Clinic, cu Mihai Dinescu

Despre Clinic, cu Mihai Dinescu

La finalul acestei săptămâni, pe 22 şi 23 februarie, se va desfăşura la Bucureşti, după cum am anunţat, Clinic-ul de arbitraj susţinut de Jose Maria Rebes, Presedinte al Comisiei de Arbitraj EFAF. În acestă privinţă am avut ocazia de a discuta cu Mihai Dinescu, preşedinte al AAFAR, Asociaţia Arbitrilor de Fotbal American din România ocupându-se de organizarea acestui clinic.

Către cine se adresează clinicul?

Clinicul să adresează persoanelor interesate de fotbalul american în general, dar mai ales persoanelor interesate de arbitrat. Este un eveniment foarte important pentru membrii AAFAR şi o ocazie foarte bună de a discuta cu unul dintre cei mai importanţi oameni din EFAF.

Care sunt principalele facilitati ale participantilor la clinic?

Din punctul meu de vedere au de câştigat foarte mult. Eu am văzut ce înseamnă un clinic de arbitraj şi cât de mult te ajută. Anul acesta îl avem la clinic pe şeful arbitrajului din EFAF, deci mai bine de atât nu se poate. Cei care vor opta pentru certificare vor primi şi o atestare cu care vor putea deveni arbitrii AAFAR.

Care sunt principalele subiecte care se vor discutat la clinic?

Clinicul va încerca să acopere cât mai multe subiecte. Se va începe cu noţiunile de bază, după care se vor discuta  lucruri mai avansat urmând ca la final să fie o sesiune de întrebări şi răspunsuri prin care sperăm să se lămurească o parte din problemele ridicate în timpul clinicului.

Ce reprezinta atestarea EFAF obţinută în urma clinicului?

Aceasta atestare da posibilitatea posesorului să devină arbitru AAFAR şi să participe activ în CNFA 2014.

Cat de dificil a fost să se organizeze acest clinic?

Nu a fost foarte dificil dar nici uşor. Anul trecut, pentru pregătirea CNFA 2013 au fost susţinute două clinicuri. Acestea au fost însă organizate de către echipe. AAFAR este la primul eveniment de asemenea amploare. Până acum nu am mai organizat clinicuri şi speram să iasă bine.

Care sunt costuri aproximative pentru organizarea clinicului?

Noi am aproximat costurile organizării acestui eveniment la 700 de euro. Sperăm să nu depăşim cu mult estimarea iniţială.

Ce alte planuri mai are AAFAR pentru a-si pregatii membrii de CNFA?

Pentru a pregăti următoarea ediţie de CNFA intenţionăm să participăm la antrenamentele echipelor şi la toate meciurile de pregătire. De asemenea, avem în plan organizarea unor întâlniri cu cât mai multi dintre arbitrii în care să reluăm principalele greşeli făcut de crew-urile de arbitraj anul trecut, să le discutăm, să le elucidăm, în speranţa că nu vor fi repeatate.

Unde se va ţine clinicul şi care este programul general?

Clinicul va fi susţinut într-una dintre sălile Institului Bancar Român. În ceea ce priveşte programul, Sâmbătă clinicul se va ţine de la 9.00 la 17.00, cu o pauză de masă de o oră jumătate, iar Duminică de la 9.00 la 14.00.

Sursă foto: Romulus Anghel

Share With:
Tags
Rate This Article
Discuții