HomeArbitrajPreședintele AAFAR, despre Clinic și altele

Președintele AAFAR, despre Clinic și altele

Cristi Baltă este unul dintre arbitrii cu cea mai vastă experienţă în fotbalul american mioritic.  Vicepreşedinte şi Coordonator al Zonei de Sud-Est pentru Asociaţia Arbitrilor de Fotbal American (AAFAR) între 2013 şi 2014, Cristi este actualmente Preşedintele asociaţiei și unul dintre cei responsabili pentru venirea lui Briggs în România.

Am apucat să vorbim câteva momente cu Cristi despre Clinicul de Arbitraj organizat pe 14 şi 15 februarie de AAFAR şi nu numai.

Pentru început, cine ar trebui să participe la acest clinic şi care ar fi principalele beneficii aduse?

Aceste clinicuri se desfăşoară în fiecare an înainte de începerea Campionatului Naţional de Fotbal American (CNFA) şi sunt susţinute de personalităţi importante, cu vastă experienţă în fotbalul american. Deşi este un clinic de arbitraj, ţinând totuşi cont de invitaţii care susţin acest clinic an de an, considerăm că el se adresează în egală măsură atât arbitrilor cât şi persoanelor implicate în fenomen care doresc să îşi dezvolte bagajul de cunoştinţe privind regulamentul, cunoscut a fi unul complex.

Fiind o ţară în care fotbalul american este în faza incipientă, acest tip de evenimente reprezintă fundamente pentru o dezvoltare sănătoasă a acestui sport atât pe plan local cât și pe plan internaţional.

Acesta este primul an în care AAFAR organizează fără sprijinul vreunei echipe clinicul premergător CNFA. Este o dovadă de maturizare sau de independenţă a organizaţiei?

Cu siguranţă că prima ediţie a clinicului a fost o experienţă din care am învăţat lucruri care ne sunt acum de ajutor, însă suntem deschişi în continuare şi la colaborări cu echipele. Organizarea este transparenta şi făcută pentru a oferi condiţii de desfăşurare cât mai bune.

Care ar trebui să fie gradul de implicare al echipelor în dezvoltarea arbitrajului? Unde se trage linia între dorinţa de a creşte nivelul arbitrajului şi influenţare?

Aşa cum am discutat încă de la început cu echipele, acceptăm oameni care au evoluat în trecut la acestea, însă prima condiţie pentru acceptarea în AAFAR este aceea de a fi obiectiv.

În acest sport suntem toţi împătimiţi, însă avem nevoie de arbitri imparţiali. În acest moment suntem independenţi financiar în sensul că pregătirea şi asigurarea echipamentelor o facem din fonduri proprii. Echipele acoperă costurile privind deplasarea şi cazarea la meciurile unde participă arbitri din afara localităţii.

Cum a apărut ideea invitării lui Jim Briggs pentru susţinerea acestui clinic?

Cel care a iniţiat dialogul cu Jim Briggs a fost vicepreşedintele AAFAR, Silviu Duţă, prin prisma că majoritatea arbitrilor de la noi au cel puţin una din ediţiile Manual of Football Officiating, cartea de căpătâi a oricărui arbitru internaţional de fotbal american. Ţinând cont însă de experienţa şi contribuţia lui Jim Briggs, venirea lui în România a reprezentat un vis frumos despre care astăzi putem spune că este realitate.

Care sunt principalele atuuri ale venirii lui Jim Briggs, faţă de aducerea unui trainer dintr-o ţară din vecinătatea României?

Sigur că sunt multe persoane, inclusiv din campionatele de fotbala merican apropiate României, care ar putea să susţină clinicuri de specialitate. Însă, mizăm pe faptul că pe lângă experienţa lui Jim Briggs ca arbitru, acesta să ne aducă know-how-ul necesar dezvoltării unui corp de arbitri care să susţină meciuri calitative şi să reprezinte un pilon de bază pentru viitorul acestui sport în România. În plus, fiind un membru important în conducerea IFAF, sunt convins că poate fi un liant intre forul internaţional şi viitoarea Federaţie Naţională de Fotbal American.

A ajuns arbitrajul din România la nivelul la care doar Jim Briggs poate aduce informaţii noi?

Pot spune că suntem la nivelul în care asimilăm informaţii permanentiar faptul că acestea sunt transmise de oameni cu o experienţă extraordinară, ca Jose Maria Rebes anul trecut şi Jim Briggs anul acesta, reprezintă un semn important că dorim să facem lucrurile în cel mai corect mod cu putinţă.

Există şi motive secundare pentru venirea lui Briggs? Se va organiza şi o întâlnire a Ligii Echipelor de Fotbal American (LEFA) cu această ocazie la care să participe şi Jim Briggs?

Nu s-a discutat în acest moment despre o întâlnire organizată, însă cred că va exista o discuţie constructivă şi un schimb de idei între reprezentanţii LEFA şi Jim Briggs.

Ne poţi da câteva detalii legate de implicaţiile economice şi logistice ale acestui clinic?

Ca şi anul trecut, costurile privind organizarea evenimentului sunt suportate din banii membrilor activi ai AAFAR şi ai reprezentanţilor echipelor participante. Încercăm să oferim cele mai bune condiţii atât invitatului oficial cât şi celor veniţi pentru clinic din ţară, în primul rând pentru a crea un cadru favorabil desfăşurării unui clinic de calitate. Mai sunt câteva detalii de pus la punct privind locaţia evenimentului şi logistica aferentă, dar acestea vor fi rezolvate în curând.

Ce alte planuri mai are AAFAR pentru pregătirea arbitrilor în vederea CNFA 2015 şi care este numărul total al arbitrilor care vor oficia meciuri în acest an?

Pe lângă pregătirea individuală organizăm şedinţe tehnice, deocamdată doar în Bucureşti. Sperăm că în curând să găsim o modalitate de a organiza aceste şedinţe şi în ţară, poate chiar şedinţe online.

Numărul arbitrilor activi este de aproximativ cincisprezece persoane.

Este AAFAR pregătită pentru meciuri disputate în acelaşi sfârşit de săptămână, dar la distanţe considerabile, după cum apare în programul meciurilor?

Deşi avem în faţă un calendar încărcat al CNFA 2015, AAFAR va face tot posibilul să ducă la bun sfârşit următorul campionat şi sigur vom reuşi. La fel de important este ca printr-o pregătire temeinică să oferim un arbitraj de calitate care să ajute la dezvoltarea campionatului nostru.

Speram că prin campania existenţa de recrutare şi cele viitoare să creştem numărul membrilor AAFAR şi să avem astfel o acoperire sporită în zonele cu echipe active.

Sursă foto: Romulus Anghel

Share With:
Rate This Article
Discuții