HomeDiverse

Chișinău Sentinels organizează clinic adresat antrenorilor și jucătorilor. Acesta va fi organizat la Chișinău, în 30 iunie și 1 iulie, cu susținerea Ambasadei SUA la Chișinău. Clinicul va fi condus de antrenorul Daryl Hayes, cu experiență

Continuăm seria retrospectivei 2017 cu echipele care au ales să se alăture echipelor din Campionatul Național de Fotbal American. Dacă în anii trecuți Constanța Sharks a avut o colaborare mai strânsă cu Bucharest Warriors, aceasta s-a

Anul 2017 se apropie de final și ne-am gândit să analizăm evoluția echipelor de fotbal american din România. Începem seria retrospectivelor cu echipele care nu s-au implicat în ultimul sezon al Campionatului Național de Fotbal

Acum 10 ani, Constanța Sharks a fost gazda Bucharest Warriors, în primul meci de fotbal american din România. De atunci s-au disputat alte 179 meciuri în care au fost implicate echipe românești, multe dintre ele

Duminică, 15 octombrie, a avut loc prima ediție a Festivalului Sporturilor Americane. Evenimentul s-a desfășurat în Complexul Studențesc Tei și a reunit 3 dintre sporturile practicate cu precădere în Statele Unite al Americii. Organizatori au fost

Noul sezon de NFL tocmai a debutat în această săptămână, iar fanii din întreaga lume au fost cuprinși de febra fotbalului american. Ca în fiecare an, compania EA Sports a lansat un nou joc din

Dacă nu cunoașteți limba Germană atunci trebuie să vă chemați un prieten care o cunoaște și în compania căruia să urmăriți unul din cele mai așteptate meciuri ale sezonului, finala BIG 6 din 11 iunie!

A doua etapă a Big 6 a pus față în față, sâmbătă 29 aprilie, pe stadionul Eintracht din Braunschweig, în fața a 3.200 de fani, pe deținătoarea titlului și favorita numărul 1 New Yorker Lions și

Eurobowl-ul, sau Big 6 așa cum mai este el denumit, a ajuns la ediția 31. Începând cu anul 1986, cele mai puternice cluburi de fotbal american din Europa s-au înfruntat pentru titlul EFL (European Football

În 10 și 11 septembrie, la București, a avut loc un curs de pregătire pentru jucători și antrenori organizat împreună cu IFAF Europe. Cursul a fost susținut de Aitor Trabado, Chairman IFAF Technical Committee si General Manager