HomeCNFABucharest Rebels înving Timișoara 89ers la scor

Bucharest Rebels înving Timișoara 89ers la scor

Sâmbătă, 25.04.2015, pe terenul Textila din Timişoara, începând cu ora 11:00, echipă locală, 89ers, au primit vizita campioanei en titre, Bucharest Rebels.

Acesta meci a adus ocazia echipei timişorene de a-şi lua revanşa în faţa bucureştenilor după finala Campionatului Naţional de Fotbal American (CNFA) 2014, atunci când Rebels au învins 89ers cu scorul de 18 la 12.

Primul sfert al meciului a fost unul echilibrat, ambele ofensive încercând să găsească, fără sorţi de izbândă găuri în defensivele împotriva cărora se chinuiau să înainteze.

Odată cu al doilea sfert, Bucharest Rebels şi-au intrat în ritm, atât defensiv, cât şi ofensiv, reuşind să înscrie 20 de puncte, oprind, în acelaşi timp, toate drive-urile timişorenilor.

După ieşirea de la vestiare momentum-ul nu s-a schimbat, bucureştenii reuşind să-şi facă în continuare jocul în ciuda eforturilor susţinute ale gazdelor.

Deşi spectatorii şi toţi cei ce urmăresc CNFA 2015 se aşteptau la un meci strâns şi disputat, cu scântei, între cele două formaţii, scorul final a fost 46 la 0 pentru Bucharest Rebels.

Printre cei mai prolifici jucători ofensivi ai Bucharest Rebels trebuie să-i menţionăm pe #50 Cosmin Zamfir, care a înscris 3 din cele 7 touchdown-uri ale bucureştenilor şi pe #85 Radu Ene cu un touchdown şi două extra points marcate. Defensiv, #99 Robert Ţambrea, defensive tackle, a marcat un touchdown după o intercepţie a #23 Gabriel Petian.

De partea cealaltă, ofensiva prolifică a 89ers a arătat probleme. Mai multe snap-uri au fost prea jos, sau prea sus pentru #8 Alex Roi, quarter back-ul echipei, ducând la fumble-uri şi broken plays. De asemenea, nici jocul #8 nu a excelat, aruncând două intercepţii.

Defensiv, running game-ul Rebels, accentuat de no huddle-uri şi play action-uri a fost covârşitor pentru 89ers, bucureştenii reuşind să avanseze mingea cu aproape toate play-urile.

Nu putem să nu menţionăm că şi în acest meci lotul 89ers a fost măcinat de noi accidentări, titularizările urmând să fie regândite pentru următorul meci.

Odată cu acest meci, care a încheiat etapa inter-conferinţe, în clasamentul conferinţei de Nord-Vest Cluj Crusaders s-au distanţat la 2 victorii de rivalii Timişoara 89ers, ultimul loc fiind ocupat de Reşiţa Locomotives care nu are nicio victorie.

În conferinţa de Sud-Est, Bucharest Rebels şi Warriors sunt în continuare la egalitate de victorii, ambele cu două victorii şi un egal în meciul direct. Pe locul al treilea se află Mureş Monsters cu trei înfrângeri. Dacă mureşenii nu surprind şi reuşesc să înfrângă una din cele două formaţii bucureştene în meciurile retur, meciul direct dintre Warriors şi Rebels din 17 mai va fi unul cu scântei care va decide liderul conferinţei.

Următorul meci pentru Bucharest Rebels va fi la Târgul Mureş, pe 10 mai, acolo unde vor înfrunta în retur echipă locală Monsters. Timişoara 89ers vor juca în aceeaşi etapă, pe 9 mai, în deplasare la Reşiţa Locomotives.

Sursă foto: Marco Ghica Photography

Share With:
Rate This Article
Discuții