HomeCNFACampionatul Național de Fotbal American, live și în 2017

Campionatul Național de Fotbal American, live și în 2017

Urmând acțiunilor de anul trecut, vom transmite live și în 2017 partidele din cadrul Campionatului Național de Fotbal American. Dacă în 2016 am început cu etapa a doua, anul acesta vom fi prezenți încă din prima etapă.

Un rol important în continuarea proiectului First Down Live îl au echipele înscrise în campionat. Acestea vor acoperi costurile cu deplasarea, o parte importantă din costul total pe care îl generează întregul proces.

Pentru a îmbunătăți experiența de vizionare, am refăcut pagina dedicată transmisiunilor live.

De asemenea, pentru că sezonul trecut cei care ne urmăreau preferau platforma YouTube deoarece aveau acces la chat,  am integrat un astfel de modul în pagina live.firstdown.ro.

După fiecare meci vom încerca să pregătim rezumatul video al meciului astfel încât cei interesați să poată revedea fazele importante.

Pentru transmisiuni se va utiliza o tehnologie asemănătoare cu cea de anul trecut, încercând să aducem îmbunătățiri grafice transmisiunilor live odată cu acest sezon.

Share With:
Rate This Article