HomeEchipeTraining Camp Session 2014

Training Camp Session 2014

În data de 10 august, la Oradea, a avut loc Training Camp Session 2014 din cadrul proiectului Summer School. Acest proiect aparţine organizaţiei ARISE Oradea.

În cadrul acestui proiect, zeci de elevi din judeţul Bihor s-au înscris pentru a lua parte la diferite activităţi, printre care şi fotbalul american. Oradea Stars a fost la prima acţiune de iniţiere a elevilor veniţi din întregul judeţ.

Elevii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au învăţat bazele fotbalului american, precum: regulile de joc, echipamentul utilizat (cască, armură, pantaloni cu protecţie, mănuşi, protecţie dentară şi alte accesorii opţionale), tehnici de bază pe diferite poziţii de joc, tehnici de aruncare şi prindere a mingii, dar şi penalizări arbitrale.
Invitatul special al acestui eveniment a fost antrenorul de fotbal american a echipei Cluj Crusader, Rafael Ruiz. Acesta a fost însoţit şi de „coaching staff-ul” din Cluj, care cuprinde 4 membri.

Oradea Stars a mai avut o iniţiativă similară în primăvara anului curent. Cu aprobarea conducerii câtorva licee din Oradea, câţiva membri ai echipei au desfăşurat demonstraţii de fotbal american în incinta acestora.

Share With:
Rate This Article
Discuții