HomeNFL49ers, victoria ce poate întoarce jocul

49ers, victoria ce poate întoarce jocul

Confruntându-se cu un sezon dificil, în care până săptămâna aceasta, numărul înfrângerilor (sapt. 2 – Chicago Bears, sapt. 3 – Arizona Cardinals, sapt. 7- Denver Broncos, sapt. 9 – St Louis Rams) a fost egal cu cel al victoriilor (sapt. 1 – Dallas Cowboys, sapt. 4 – Philadelphia Eagles, sapt. 5 – Kansas City Chiefs, sapt. 6 – St. Louis Rams), San Francisco 49ers au oferit fanilor fotbalului american, în cea de-a 10-a săptămână a sezonului,  un meci plin de surprize.

Deşi la începutul disputei, favoriţi erau cei de la New Orleans Saints, până la finalul primului sfert, 49ers dominau meciul cu un scor de 14 puncte, conducând cu 11 puncte gazdele. Al doilea sfert a fost echilibrat ambele echipe obţinând 7 puncte.

Al treilea şi al patrulea sfert au purtat noroc gazdelor care au obţinut 14 puncte, în timp ce 49ers au obţinut doar 3 puncte, dar au obţinut în overtime cele 3 puncte ce le-a adus Victoria în această săptămână.

Analizând meciul, au existat greşeli din partea ambelor echipe, începând cu o strategie foarte slabă a celor de la Saints care pentru primul sfert au avut o defensivă mai mult decât defectuoasă.

Deşi această victorie le oferă şansa celor de 49ers să lupte încă pentru play-off, nu putem decât să le ţinem pumnii în meciul de această săptămână cu New York Giants.

Sursă foto: http://www.sltrib.com/

Share With:
Rate This Article
Discuții