HomeNFLPackers demolează speranțele Vikings

Packers demolează speranțele Vikings

Joi seara s-a disputat primul meci din săptămâna a 5-a din NFL, Minnesota Vikings mergând în vizită la rivalii de divizie, Green Bay Packers.

Pe o vreme ploioasă, dar având locurile ocupate, Lambeau Field a găzduit un meci între două echipe diametral opuse. Packers, deşi cu două victorii, două înfrângeri şi mari şanse să nu prindă play-off-ul, s-a ridicat la înălţime şi-au oferit un spectacol executat ca la carte.

Pe de altă parte, Vikings, avându-l QB pe Christian Ponder, a treia rezervă pentru această poziţie la începutul sezonului, au părut lipsiţi de vlagă sau originalitate atât în defensivă cât mai ales în ofensivă.

Packers şi-au arătat măiestria, combinând elegant pase şi run-uri în ofensivă şi blitz-uri şi marcări strânse în defensivă pentru a înscrie 42 de puncte. În paralel, linia ofensivă a Vikings nu a reuşit să ofere deloc siguranţă QB-ului, ajungându-se la două intercepţii în timp ce defensiva a stat şi a privit în timp ce WR-ii Packers au prins pase după pase.

Meciul a fost unul dezechilibrat şi, chiar dacă în faţa unui oponent inferior, Packers dau semne de revenire. În privinţa Vikings, se poate observa un nou an de reconstrucţie. Al 4-lea.

Săptămâna viitoare, Packers vor face o vizită la Miami Dolphines în timp ce Vikings vor primi vizita Detroit Lions.

Până atunci însă, urmează celelalte meciuri din săptămâna a 5-a.

Sursa foto: http://www.columbian.com/

Share With:
Rate This Article
Discuții