Pe data de 17.07.2015, în timpul desfăşurării Campionatului Mondial de Fotbal American în Canton, Ohio, SUA, a avut loc şi congresul Federaţiei Internaţional de Fotbal American - IFAF (Internaţional Federaţion of American Football). Înainte ca acest

Ultimul meci al celei de-a doua zi de competiție a adus față în față campioanele edițiilor precedente, Japonia și Statele Unite ale Americii. Asiaticii și-au adjudecat titlul de campioană la primele 2 ediții ale Campionatului

În cea de-a doua zi a Campionatului Mondial de Fotbal American 2015 am avut parte de un duel foarte interesant. Partida dintre Franța și Australia a avut ca miză prezența în semifinale. Ambele echipe veneau după

Pe 22 şi 23 august, cu ocazia zilelor culturale maghiare organizate în Cluj Napoca, echipa locală de fotbal american, Cluj Crusaders, organizează cea de-a doua ediţie a Crusaders Flag Football Challenge. Anul trecut, la această competiţie au

Campionatul Mondial de Fotbal American (CMFA) este organizat de Federaţia Internaţională de Fotbal American (IFAF - International Federation of American Footbal). CMFA IFAF a fost organizat pentru prima dată în anul 1999 şi se organizează odată

Ultimul meci al primei zile a adus față în față cele două reprezentante ale Americii de Nord, SUA și Mexic. SUA se află la a treia participare, câștigând anterioarele ediții. Primul sfert a fost unul extrem

Cea de-a doua partidă a Campionatului Mondial de Fotbal American 2015 a adus față în față Franța și Brazilia. Franța, singura reprezentantă a Europei, întâlnea Brazilia, aflată la debut. Meciul a început perfect pentru europeni, aceștia

Astăzi a debutat Campionatul Mondial de Fotbal American 2015. Competiția aflată la a cincea ediție se desfăşoară în Canton, Ohio până în data de 18 iulie. În cadrul acestei ediții au luat startul 7 echipe: SUA,