HomeCNFABucharest Rebels reușește prima victorie din 2018

Bucharest Rebels reușește prima victorie din 2018

Bucharest Rebels a reușit să câștige în fața Bucharest Warriors, scor 28 – 13, în primul meci de fotbal american din România care a început într-o zi și s-a terminat în alta. Meciul contând pentru etapa a treia a Campionatului Național de Fotbal American ediția 2018 era programat sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 20:00, dar a început cu aproximativ o oră întârziere.

Meciul a început bine pentru gazde. În primul sfert, jocul Warriors a arătat mai bine, atât pe plan ofensiv, cât și pe plan defensiv. Au alternat jocul aerian cu cel terestru și au reușit chiar să deschidă scorul în urma unei recepții a lui #89 Dragoș Cojocaru, pasa venind de la #16 Mircea Popescu. Imediat după touchdown, #10 Cosmin Radu a reușit să aducă un punct suplimentar în urma field goal-ului reușit.

Până la pauză, lupta s-a dus undeva la mijlocul terenului. Niciuna dintre cele 2 echipe nu a reușit să mai puncteze. Gazdele însă au reușit să fure posesia adversarilor în urma a două intercepții. Una din cauza ar putea fi și lumina destul de slabă dată de reflectoarele aflate oricum prea jos.

Repriza secundă a început perfect pentru Rebels. Oaspeții au marcat la primul drive, #22 David White reușind primul său touchdown în actualul sezon. Sfertul 3 s-a echilibrat după touchdown, lupta ducându-se în apropierea mijlocului terenului. În sfertul 4, Rebels a reușit să marcheze din nou, de data aceasta după o recepție a lui #88 Daniel Marcu, pasa venind de la #7 Alexandru Crăciun. După acest touchdown a fost reușită și conversia de două puncte.

Pe finalul meciului, decimați și de accidentări, gazdele au cedat fizic. Rebels a profitat de situație și a reușit să se distanțeze după ce #22 David White a marcat din nou în urma unui run, iar apoi #86 Radu Ene a recepționat o pasă de touchdown.

Finalul a găsit Warriors foarte determinată. #45 Cosmin Burlacu, a avut câteva incursiuni spectaculoase, reușind chiar să marcheze un nou touchdown pentru echipa sa. Ambele echipe au apelat în special la run-uri pe mijloc, astfel că timpul s-a scurs mai repede, iar scorul final a rămas 28-13.

Pentru Rebels aceasta a fost prima victorie a sezonului și au ca țel ocuparea locului al doilea la finalul sezonului regulat, loc ce le-ar oferi statutul de gazdă în semifinale.

Următoare partidă pentru Rebels va fi pe 5 mai, pe teren propriu, împotriva celor de la Timișoara 89ers.

De partea cealaltă, Warriors se va deplasa la Cluj, pentru meciul împotriva Cluj Crusaders, meciul fiind programat pe 19 mai.

Share With:
Rate This Article