HomeFlagRebels Winter Cup la a V-a ediţie
Rebels Winter Cup editia a V-a

Rebels Winter Cup la a V-a ediţie

Bucharest Rebels, de trei ori campioană a României la fotbal american, a anunţat recent organizarea celei de-a V-a ediţii a Rebels Winter Cup, una din cele două competiţii de flag football organizate cu regularitate în România, alături de Crusaders Flag Football Challenge.

Pentru prima dată de la organizarea acestui eveniment, meciurile se vor disputa de-a lungul a 2 zile, pe 9 şi 10 decembrie 2017, locaţia fiind terenul din incinta Complexului Sportiv Ion Ţiriac, terenul tradiţional Bucharest Rebels.

O premieră pentru România, la această competiţie se vor acorda premii în valoare de 4500 RON: 2000 RON pentru locul I, 1500 RON pentru locul al II-lea şi 1000 RON pentru locul al III-lea. De altfel, acesta este primul eveniment sportiv de fotbal american unde se acordă premii substanţiale.

Meciurile se vor juca în baza regulamentului IFAF Flag Football Rules 2015, singura excepţie preconizată fiind timpul de joc, clasic pentru competiţiile de flag din România, folosindu-se pentru delimitarea reprizelor un singur ceas central pentru mai multe meciuri jucate în paralel.

Din informaţiile obţinute de la organizatori, formatul actual al competiţie susţine 16 echipe, numărul minim de jucători pentru o echipă fiind de 6.

Pentru înscrierea unei echipe este necesară completarea acestui formular: https://goo.gl/forms/aF7QrskvUiltzvC62 Termenul limită este 20 noiembrie 2017.

Pe lângă echipele din România, la acest eveniment au fost invitate şi alte echipe balcanice.

Nu ar trebui să ratezi acest eveniment, ca participant sau cel puţin spectator, mai ales că Bucharest Rebels au demonstrat că pot organiza un eveniment pe cinste cu ocazia Festivalului Sporturilor Americane.

Share With:
Rate This Article