HomeFlagÎn Liga de Flag Football Sud se joacă a doua etapă sâmbătă
Liga de Flag Football Sud Etapa 2

În Liga de Flag Football Sud se joacă a doua etapă sâmbătă

În Liga de Flag Football Sud – LFFS se joacă a doua etapă sâmbătă, 06 Aprilie 2019, de la ora 11:00, la Mioveni, Argeș, pe terenul din cadrul Bazei Sportive Gabriel Catilaz.

Etapa a doua va fi organizată de Bucharest Rebels, dar au ales Mioveni datorită Mioveni Angels, echipa de juniori din oraș pe care o ajută cei de la Rebels la unele antrenamente.

Constantin Marcu, General Manager Bucharest Rebels a spus, legat organizarea etapei la Mioveni: „Pentru a crește mișcarea asta și într-un alt oraș, am decis să organizăm turneul nostru la Mioveni, pe 6 Aprilie. Terenul este sintetic și va fi al nostru de la ora 11:00. Băieții de la Mioveni Angels ar dori și ei să participe la această etapă.”

Astfel, din echipa Bucharest Rebels Rookies vor face parte și jucători de la Mioveni Angels.

Echipele participante la etapa a II-a, participarea fiind opțională pentru fiecare turneu, sunt: Santa’s Rebels (7 puncte LFFS), Giurgiu Gladiators (6 puncte LFFS), Bucharest Others (5 puncte LFFS) și Bucharest Rebels Rookies (2 puncte LFFS).

Echipa clasată pe ultimul loc în acest turneu va obține 4 puncte LFFS, echipa clasată pe locul al 3-lea va obține 5 puncte LFFS, echipa clasată pe locul al 2-lea va obține 6 puncte LFFS iar echipa clasată pe primul loc va obține 7 puncte LFFS.

La finalul acestei etape, în clasamentul general al Ligii de Flag Football Sud, Bucharest Titans va ajunge pe locul al 5-lea, acum clasându-se pe locul al 4-lea iar Brașov Bears vor ajunge pe locul al 6-lea. Bucharest Warriors va rămâne pe ultimul loc, fără prezență la vreun turneu.

Share With:
Rate This Article