HomeJucătoriUFO a găsit o gașcă de rebeli și la Dublin

UFO a găsit o gașcă de rebeli și la Dublin

Andrei-Vlad Vasilescu, UFO pentru toţi cei care-l cunosc măcar din auzite, este unul dintre primii jucători de fotbal american din România. A văzut primul meci de fotbal american în 2001, SuperBowl-ul dintre Rams şi Patriots, a fost unul dintre jucătorii fondatori ai Bucharest Warriors şi apoi Bucharest Rebels. La începutul anului acesta a plecat în Irlanda şi a găsit o nouă gaşcă de rebeli în capitala ţării, locul lui la Dublin Rebels fiind unul poate predestinat. UFO ne-a acordat un interviu pentru a ne da mai multe amănunte despre de ce? Unde? Şi mai ales cum?

Andrei, am o întrebare care mă macină de multă vreme. De ce ţi se zice UFO?

Am primit porecla asta pe la 12 ani pe când practicăm judo, eram pustiu slab şi aerian care nu avea forţă, dar câştigam datorită vitezei şi tehnicii, aşa că au zis că dacă tot sunt cu capul în nori, aş putea la fel de bine să fiu şi neidentificat.

De ce ai plecat din România şi cum ai ajuns în Dublin?

Am plecat din România pentru că doream un pic de schimbare şi eram conştient că pentru a avea asta trebuia să schimb mediul. Acel “un pic” s-a transformat destul de repede într-o mutare de 3000 km şi dorinţa de a lega ceva rădăcini aici.

Cum ai ajuns să joci pentru Dublin Rebels?

Ştiam câteva lucruri despre fotbalul american din Irlanda de la Robert care a jucat alături de noi în Campionatul Naţional de Fotbal American – CNFA – ediţia 2015 aşa că am avut o bază. Am început apoi să citesc despre echipele locale şi aşa am ajuns să îi cunosc pe Rebels. Sunt cea mai titrată echipă irlandeză, cu 10 finale de campionat la activ, din care 7 câştigate, şi 2 sezoane perfecte, în 2006 şi 2011. Am intrat în contact cu ei prin intermediul Facebook-ului unde m-am prezentat şi le-am spus că aş dori să mă alătur echipei, primind invitaţia lor de a participa la antrenamente.

Am fost la antrenament a doua zi după ce am aterizat şi am fost plăcut impresionat de cum stăteau lucrurile, chiar dacă era doar un antrenament de revenire. Am avut câteva conversaţii cu antrenorii echipei încercând să înţeleg cum stau lucrurile în cadrul echipei şi discutând despre lucrurile pe care eu le făcusem în acest sport. Mi-a fost clar de la început că nu vor fi probleme decât în a lămuri unii termeni şi obişnuirea cu sistemul pe care ei îl joacă. Sunt diferenţe la denumirea unor rute sau situaţii. Ca exemplu, ceea ce denumeam în România stick, ei îl numesc smash.

Pe ce poziţie joci acolo şi cât de mare este competiţia pe poziţii?

Principala poziţie pe care o joc acum este wide-out deşi mă antrenez şi pentru defensivă în postul de hybrid (nickel/safety). În momentul de fată avem 7 receiveri şi 5 HBs/TEs (care joacă şi rolul de slots în spread). Competiţia este destul de acerba, este o luptă mare pe numărul de snap-uri, dar este un grup unit în care ne susţinem fără vreun fel de animozitate. Ca grup, începem antrenamentul cu 30 de minute mai devreme decât restul echipei şi terminăm cu 15-20 de minute după. Folosim acest timp pentru exerciţii special de post şi finalul pentru condiţie fizică şi recuperare (sprinturi, footwork, etc). A fost bine că au înţeles destul de repede că nu trebuie să mă ia de la zero aşa că am putut progresa rapid. La primul meci pe care tocmai l-am avut am fost al treilea receiver pe depth chart.

Care este rotaţia la antrenamente şi în meci având în vedere numărul mare de jucători?

În ceea ce priveşte depth chart-ul, diferenţele constau în principal în numărul de snap-uri pe care le prinzi în teren. La antrenamente, de exemplu, din 10 snapuri, primii doi receiveri sunt în teren pentru 4 dintre ele, eu, al 3-lea receiver şi receiverul de pe poziţia 4 avem 3 snap-uri ofensive şi apoi restul receiverilor câte unul. În meci, rotaţia este gândită pe drive-uri, starterii au primul drive, cu mine ca rezervă. Apoi eu îl înlocuiesc pe unul dintre ei la drive-ul 2, s.a.m.d.

Având un grup aşa de mare şi bine pregătit pe poziţiile de receiveri, HB/TE şi RB şi punând accentul pe a fi fresh întotdeauna, dacă unul dintre receiveri a prins o pasă mai lungă sau un RB un run considerabil, rezerva intra la următorul play pe teren pentru a-i oferi starter-ului timp să îşi revină la 100%, după care îşi reia locul. În felul ăsta toată lumea este mereu la capacitate maximă şi avem parte de eficienţă maximă.

Meciul pe care l-am avut chiar duminica trecută mi-a permis să văd şi cum se transpune treaba asta într-o situaţie de joc şi pot să spun că am fost plăcut impresionat. Nimeni nu a avut o problemă în a sta pe bară un play, înţelegând că este mult mai important să dai 100% atunci când contează. Chiar te susţin dacă au impresia că nu a fost fair pentru tine cât ai jucat, existând de exemplu o situaţie în care una dintre rotaţii a marcat de la primul play aşa că li s-a permis şi următorul drive să joace în aceeaşi formulă.

Spune-mi trei lucruri care te-au şocat pozitiv la Dublin Rebels.

Primul a fost atenţia la detalii. Şi am văzut asta în tot ce fac: exerciţiile de încălzire, poziţia în teren, se discuta de alergarea de rute la nivel de un pas în plus sau în minus. Aici ajuta şi faptul că avem un QB cu 16 ani de experienţă. Am conştientizat lucrul ăsta la prima şedinţă tactică a defensivei unde s-a discutat cu linia defensivă despre aliniament în funcţie de mâna cu care centrul advers pune mingea în joc. Un alt exemplu care mi-a plăcut a fost pregătirea pentru meci: încălzirea a fost programată la minut, aveam x minute pentru stretching, un număr fix de minute pentru exerciţii de pasă, o ordine exactă.

Chiar şi modul în care te îmbraci este important: nimeni nu are voie să umble cu tricoul de joc scos din pantaloni, toate accesoriile trebuie să fie negre, singurele lucruri unde ai voie să îţi alegi ce culoare vrei sunt mănuşile şi încălţările. Este un lucru care poate părea ciudat, dar aduce unitate şi un adevărat sentiment de echipă pentru că te încurajează să ieşi în evidenţă prin joc, nu prin altceva.

Un alt lucru care m-a surprins a fost complexitatea sistemului. M-am speriat un pic când am primit pdf-ul cu sistemul ofensiv şi am văzut că are 85 de pagini. Cel defensiv este într-adevăr un pic mai mic, cu doar 30 şi ceva de pagini. Fără a intra în detalii, este un sistem care are play-uri bazate pe nişte reguli care apoi se pot aplica la orice formaţie ofensivă. Lucrul ăsta permite o combinaţie de câteva sute de play-uri efective. Nu am făcut un calcul exact dar dacă există cineva pasionat de matematică poate să calculeze ce înseamnă o combinaţie de 16 play-uri ce pot fi jucate dintr-un total de aproximativ 30 de formaţii ofensive la care se adaugă audibles şi tag-uri de protecţie.

Nu în ultimul rând, profesionalismul de care dau dovadă. Din punct de vedere personal lucrurile nu stau diferit faţă de România. Absolut toţi sunt oameni care vin aici de plăcere, oameni cu job-uri variate, programe încărcate îs personalităţi la fel de diferite, însa antrenamentul este antrenament. Avem momentan doar un antrenament pe săptămână, dar cele 3-4 ore petrecute pe teren sunt folosite la maxim. Glumele sunt prezente şi acceptate atâta timp cât îţi faci treaba, greşelile sunt remarcate, dar corectate într-un mod ce dă dovadă de profesionalism şi se pune accent pe comunicare. Toţi înţeleg că este un sport în care spiritele se pot încinge dar la final toată lumea se susţine. Am avut chiar un incident în care m-am ciondănit cu unul dintre antrenorii mei de poziţie în timpul unui drill de Oklahoma dar când a venit rândul ca eu să îl plachez la final mi-a dat mâna să mă ridice şi m-a felicitat pentru placaj iar la finalul antrenamentului am glumit pe seama acestui lucru.

Spune-mi lucruri care te-au şocat negativ acolo.

Lipsa oamenilor “grăsuni”. Aveam iniţial impresia că va fi mai uşor de găsit linemen pe aici. Din punctual asta de vedere cred că a fost vorba mai mult de aşteptările pe care le aveam personal. Avem totuşi baftă că sunt câţiva jucători ce vor reveni spre mijlocul sezonului după accidentările suferite deci situaţia nu e chiar atât de disperată.

Un alt aspect negativ îl reprezintă animozităţile celorlalte echipe fără de Rebels. Auzisem din mai multe părţi că nu sunt chiar cei mai populari însă exista antipatii mai mari decât credeam. Am fost printre puţinele echipe care nu au avut un meci de presezon pentru că nu a vrut să joace nimeni cu noi. Prima echipă cu care am jucat era clar pornită să ne vâneze, pierzând în favoarea noastră 3 jucători de bază faţă de anul trecut. S-a văzut de la început că era ceva personal când unul dintre jucătorii lor a fost eliminat la al 3-lea play după ce a început să împartă pumni în stânga şi în dreapta după un placaj.

Care este situaţia financiar-organizatorică la ei? Există jucători plătiţi la echipă? Staff-ul tehnic este plătit sau tot voluntar? Sunt mai apropiaţi de un ONG sau de un club sportiv profesionist?

Din punct de vedere financiar echipa este susţinută din contribuţia pe care o are fiecare jucător la echipă. Pentru rookies, taxa este de 220E. Pe lângă această taxă, evenimentele de tip strângere de fonduri pe care le organizează echipa pe parcursul anului aduc sume importante la buget.

Un astfel de eveniment a fost petrecerea de SuperBowl unde am avut anul acesta aproximativ 600 de participanţi. Banii acoperă chiria terenului – ne antrenăm pe un teren de rugby, iar atunci când acesta este impracticabil datorită ploii, avem un teren artificial în acelaşi complex – deplasările, echipamentele de antrenament (dummies, mingi, agility sets, etc) şi uniformele de joc. Se încearcă pe cât posibil să nu mai existe cheltuieli plătite de către jucători. În acest sens, dacă un grup de jucători crede că le-ar folosi un anumit tip de echipament, sau doresc să închirieze un teren adiţional pentru o sesiune dedicată în timpul săptămânii, se discută cu consiliul şi se încearcă susţinerea din bugetul clubului. Acum, dupa al doilea meci, am avut din partea clubului o masa caldă în clubhouse, lucru care a oferit si momente de relaxare și socializare între jucători.

Nu există jucători plătiţi şi nici staff tehnic de această natură. Toţi sunt aici din dorinţa de a se implica în acest sport. Recunosc că nu ştiu care este organizarea legală a echipei dar ca structură există un consiliu general unde se discută şi se iau deciziile şi apoi există oameni responsabili cu fiecare aspect: financiar, player registration, echipamente şi dotări, etc.

Care sunt planurile tale de viitor în privinţa fotbalului american?

Recunosc că nu m-am gândit foarte mult la asta. După accidentarea suferită spre finalul anului 2012 când mi-am fracturat tibia şi peroneul în 3 locuri la un meci din Sofia şi datorită căreia am ratat tot sezonul 2013 tot ce îmi propusesem era să văd dacă pot reveni pe teren. În 2014 şi 2015 am revenit şi am contribuit la succesul din campionatul intern al Rebelilor din Bucureşti. Lucrul ăsta m-a făcut să realizez că mai am ceva resurse să continui în sport însă totul se poate schimba într-o secundă. Planul momentan este să mă integrez în echipa de aici şi să readucem titlul de Shamrock Bowl Champion înapoi în Dublin după o absenţă de 4 ani.

Pentru viitorul mai îndepărtat, aş vrea să profit de oportunităţile oferite de Federaţia Irlandeză care are un program foarte bun de coaching.

Bine-nţeles că mă gândesc că la un moment dat ar fi interesant dacă voi reveni în România să antrenez. Sunt extrem de mândru că am luat parte la formarea şi ulterior înrădăcinarea acestui sport în România fiind într-un fel sau altul neîntrerupt implicat în fenomen de atunci. Oricum, până atunci mai am de asimilat experienţă din perspectiva de jucător. Sincer, acum am în cap încercarea de a realiza un meci între o echipă din România şi irlandezi însă va trebui să vedem cine este interesat.

Sursă foto: Daniel Maracine

Share With:
Rate This Article
Discuții