HomePosts Tagged "Cluj Crusaders" (Page 15)

Sâmbătă, de la ora 14:00, pe Stadionul Gloria din Reșița, pe o vreme înnorată, în fața a peste 100 de spectatori, echipa locală, Reșița Locomotives, a primit vizita Cluj Crusaders, contând pentru cea de-a doua

În această sâmbătă, pe data de 28.03.2015, începând cu ora 14:00, pe Stadionul Gloria din Reşiţa, echipă locală de fotbal american, Locomotives, va primi vizita Cluj Crusaders. Aceasta este prima întâlnire dintre cele două echipe, dar

La Timișoara, vicecampionii en titre, 89ers, au primit vizita Reșița Locomotives, echipă aflată la prima participare în Campionatul Național de Fotbal American (CNFA). Parte din lotul Reșița Locomotives au participat în CNFA 2013 și CNFA 2014 alături

Campionatul Naţional de Fotbal American 2015 (CNFA 2015) se apropie vertiginos. Am început astfel să facem turul echipelor participante pentru a vedea statusul echipelor. Rafael Ruiz, antrenorul principal şi preşedintele Cluj Crusaders ne-a răspuns câtorva

În acest sfârşit de săptămână, echipa Cluj Crusaders se vor deplasa în afara oraşului pentru un cantonament de două zile. Scopul principal al acestei scurte tabere de antrenament, la o lună până la Campionatul Naţional de Fotbal

După încheierea Campionatului Naţional de Fotbal American (CNFA) 2014, s-a simţit nevoia îmbunătăţirii organizării campionatului astfel că, la cele două întâlniri ale echipelor de la Sibiu, din toamna-iarnă 2014, acestea au hotărât înfiinţarea Ligii Echipelor

Având în vedere că mai este o lună şi puţin până la începutul Campionatului Naţional de Fotbal American (CNFA) 2015, ne-am gândit să revenim puţin asupra campionatului de anul trecut cu câteva statistici şi informaţii

Ieri şi azi s-a desfăşurat la Bucureşti clinicul de arbitraj organizat de Asociaţia Arbitrilor de Fotbal American (AAFAR) şi susţinut de Jim Briggs, preşedinte al Comitetului de Regulament al British American Football Asociation (BAFA) şi

Ca şi în anii trecuţi, echipele de fotbal american din România au demarat campanii în vederea strângerii de fonduri din impozitul pe venit, proiectul 2% fiind unul folositor pentru echipele autohtone. Codul Fiscal pune la dispoziţia contribuabililor

RECTIFICARE: Meciul s-a disputat la Târgu Mureș, echipa sărbătorită fiind echipa gazdă. Ne cerem scuze pentru informația eronată, transmisă inițial. Sâmbătă seară, Mureș Monsters au făcut o scurtă deplasare la Cuj pentru a se înfrunta într-un